Cântecul lui Eusebiu

Din toate lucrurile din lume
pe care ai fi putut să le alegi
nimic nu te-ar dezgusta mai tare

însă aici, sub şopronul acesta umed
gândurile tale capătă o altă claritate;
Chiar dacă totul e departe de tine
şi totul ştiut de tine
devine din ce în ce mai pustiu.

Sunt câteva nopţi de când ploaia vine
şi duşumeaua scârţâie încet. E un semn
ăsta e doar un semn pentru tine. Restul
vine pe rând, uşor, ca firele de apă
şi se îmbină în pământ. Ca prispa rece
pe care te aşezi acum; îmi spui
“suntem departe”, ştiu, suntem departe
chiar dacă totul a pornit de aici

şi ştim noi oare unde se îndreaptă ?

Pentru o clipă doar copacii toţi dispar
pământul tot dispare rămânem doar noi
şi câteva gânduri .

Iar dacă am ajuns aici, în pragul lucrurilor
e clar că nu putem da înapoi; şi dacă ceva,
orice, se transformă în tine
e semn clar că ploaia a încetat
iar gândurile noastre redevin o pacoste.

Aşa cum pentru o clipă toate dispar
aşa cum pentru o clipă stăm aici, singuri,
cu gleznele pline de moloz
am fi putut să alegem cu totul altceva
dar asta te-ar fi dezgustat şi mai tare