In noptile cele mai lungi

In noptile tale cele mai lungi
Te apuca mai mult ca oricand nostalgia !

Si nimic din ce a fost nu e aici
Si n-ai nevoie de carti Zen sa iti dai seama
Ci doar de o cafea tare si multe tigari.

Pe care le aliniezi frumos pe masa
Ca niste soldatei mici si prosti
Pe care ii trimitem apoi in lupta.

Ridica-te Andorhal din scrumiera
Si porunceste oamenilor tai sa lupte
Cu nimic mai aproape de nebunie.

Decat un soi de tristete necesara.
Aici suntem toti chiar daca lumea
E departe de cum o vedeai.

Desigur iti poti spune ca e ok
Sau ca acum, in clipa asta, nu e
Dar maine, incolo, o sa fie.

Si nimic mai fals nu iti provoaca
O serie intarziata de atacuri scurte
Si imprecise de panica.

Acum televizorul e dat incet, masa
E putin stramba si stii prea bine
Curand, poate prea curand

Soldateii toti vor pieri in lupta.
Si iti amintesti o faza tare acum
Si iti amintesti cine a zis ? “Nu!”

“Cand aud de cultura scot revolverul”

In noptile cele mai lungi, ca aceasta
Te apuca mai mult ca oricand nebunia!

Si te gandesti la lucruri frumoase, marete
Si vise inalte de atins. Esti departe, stiu,
Acolo unde esti tu ambitia e o arma

Si nu ti-a placut niciodata violenta
Nu ai dat o palma in viata ta. Dar mintea
a comis crime murdare, neleguite.

Ridica-te din scaun incet, ia-o apoi
Spre fereastra; E aproape ziua afara
Dar e si aproape noapte, ce ciudat !

In noptile Cele mai lungi, ca aceasta
Te apuca mai mult ca oricand disperarea!

In spatele tau, intr-o liniste profunda
De samurai, soldatei mici si prosti
Comit crime oribile, de neinchipuit.